sâmbătă, 19 februarie 2011

NOU: Servicii de logopedie

     Limbajul uman este cel mai important mijloc de relaţionare, prin intermediul lui omul comunică dorinţe, sentimente, intenţii, construieşte şi întreţine relaţii, se formează şi defineşte ca individ. Astfel, de însuşirea corectă a limbajului depinde dezvoltarea întregii personalităţi a individului. Persoanele cu tulburări de vorbire pot dezvolta complexe de inferioritate, stimă de sine scăzută, relaţii deficitare cu ceilalţi, pot manifesta teama de a vorbi în public, închidere în sine, ceea ce pot duce la experimentarea unor stări depresive, eşec şi alte probleme. Pentru  dezvoltarea armonioasă a individului sunt necesare intervenţiile logopedice încă din faza de debut a tulburărilor de limbaj. Cum cele mai multe tulburări se întâlnesc la copiii de vârstă preşcolară, adică în perioada în care limbajul se formează şi se dezvoltă, depistarea şi intervenţia timpurie constituie cel mai important mijloc de evitare a automatismelor patologice şi de însuşire corectă a limbajului. Guţu M. concluzionează că tulburările de limbaj se răsfrâng şi asupra personalităţii copiilor şi a sănătăţii lor neuro-psihice, copilul dezvoltând un tablou complex de tulburări secundare cum ar fi: timiditatea, nehotărârea, neîncrederea în sine, izolarea de colectiv, negativismul, excitabilitatea şi iritabilitatea mărite, sentimente de inferioritate, nervozitatea.

sâmbătă, 5 februarie 2011

Evaluaţi-vă propria stimă de sine

Stima de sine este una dintre dimensiunile fundamentale ale personalităţii noastre, un fenomen discret, impalpabil, complex, de care nu suntem întotdeauna conştienţi, dar vitală pentru echilibrul nostru psihologic. Atunci când ea este pozitivă, ne permite să acţionăm eficient, să ne simţim bine în propria piele, să facem faţă dificultăţilor existenţei. Dar când este negativă, provoacă numeroase suferinţe şi neplăceri, care vin să perturbe viaţa noastră cotidiană.
Stima de sine se fondează pe 3 elemente:
1. încrederea în sine. A fi încrezator = a considera că eşti capabil să acţionezi într-o manieră adecvată în situaţiile importante. De unde provine? În principal, din modul de educaţie care ne-a fost dat, în familie sau la şcoală.
2. concepţia despre sine = părerea pe care o avem despre noi, evalurea calităţilor şi defectelor noastre.
3.  iubirea de sine. Depinde în mare măsură de dragostea pe care ne-a împartăşit-o familia noastra atunci când eram copii.


Chestionarul de mai jos îşi propune să vă ofere o indicaţie despre nivelul stimei dvs. de sine. Citiţi cu atenţie fiecare frază şi răspundeţi în cel mai scurt timp, alegând varianta ( a, b, c sau d ) care se apropie cel mai mult de punctul dvs. de vedere actual, unde a = total de acord; b = de acord; c = dezacord; d = total dezacord
1. În general, sunt mulţumit (a) de mine
2. Câteodată mă gândesc că nu valorez nimic
3. Cred că am o serie de calităţi bune
4. Sunt capabil să fac lucrurile la fel de bine ca toţi ceilalţi
5. Simt că nu am în mine prea multe de care să nu fiu mândru (ă)
6. Câteodată mă simt realmente inutil
7. Mă gândesc că sunt un om de valoare, cel puţin la fel ca alte persoane
8. Mi-ar plăcea să pot avea mai mult respect faţă de mine însumi
9. Tinând cont de toate, am tendinţa să cred că sunt un (o) ratat (ă)
10. Am o părere pozitivă despre mine


Interpretare rezultate:
Pentru întrebările 1,3,4,7,10:
- dacă aţi răspuns "total de acord" (a), aveţi 4 puncte
- dacă aţi răspuns "de acord" (b), aveţi 3 puncte
- dacă aţi răspuns "dezacord" (c), aveţi 2 puncte
- dacă aţi răspuns " total dezacord" (d), aveţi 1 punct
Pentru intrebările 2,5,6,8,9:
- dacă aţi răspuns "total de acord" (a), aveţi 1 punct
- dacă aţi răspuns "de acord" (b), aveţi 2 puncte
- dacă aţi răspuns "dezacord" (c), aveţi 3 puncte
- dacă aţi răspuns " total dezacord" (d), aveţi 4 puncte
Faceţi suma tuturor punctelor.
Notele ce se pot obţine se situează între 10 (cea mai scazută nota posibilă a stimei de sine) şi 40 (cea mai ridicată nota posibilă a stimei de sine).
Un scor cuprins între 10 şi 16 tinde să indice o stimă de sine mai degrabă scăzută. Corespunde aceasta cu propria dumneavoastră impresie?
Dacă scorul este cuprins între 34 şi 40, apartineţi grupului de persoane cu înaltă stimă de sine. Acest rezultat poate să vă crească încă stima de sine...
Între 17 şi 33, sunteţi în grupul subiecţilor cu stima de sine medie. Chestionarul nu diferenţiază, dar poate că puteţi să o faceţi dvs.:cărui grup aveţi sentimentul subiectiv că apartineţi? Înaltă sau scăzută stimă de sine?