Despre perioada 1-3 ani

Majoritatea dintre noi cunoaste importanta  primilor ani din viata. O vorba adevarata spune ca fiecare dintre noi este rezultatul propriei copilarii!

Primii 3 ani din viata sunt definitorii pentru existenta ulterioara a individului

In perioada de la 1 la 3 ani, copilul este adapatat mediului sau imediat de viata, neputand supravietui fara ajutor in mediul complex. In aceasta perioada incepe cel mai amplu proces de adaptare, existand teorii conform carora, in primii trei ani  se achizitioneaza 60% din experienta fundamentala de viata.

In acesta perioada, universul copilului este, in cea mai mare masura, raportat la climatul familial. Relatiile din interiorul familiei si modelele relationale se constituie , in aceasta faza, ca baza de relationare psiho-sociala, devenind un fundament , un model comportamental pentru relatiile copilului de mai tarziu. De aceea este foarte important cu cine isi petrece timpul copilul dumneavoastra. Personalitatea, educatia, modul de comunicare si comportament al acestora isi vor pune amprenta asupra dezvoltarii ulterioare a copilului.

Foarta  importanta este latura emotionala si sociale in viata noastra careia de multe ori nu-i acordam atentia cuvenita. Adeseori  intrebati  parintii cum si-ar dori sa fie copiii lor atunci cand vor fi mari raspund  aproape invariabil: "descurcaret", "hotarat", "independent", "sigur pe el". La intrebarea "Cum va doriti sa fie copilul dvs. acum?", raspunsul vine adeseori: "elev bun, cuminte, cu note mari". Nu intotdeauna insa "elevul cuminte, cu note mari" devine adultul "descurcaret", "hotarat", "independent", "sigur pe el".

Studiile de psihologie din ultimul deceniu afirma in mod hotarat ca inteligenta emotionala si abilitatea de a stabili relatii cu cei din jur reprezinta principalul factor de predictie privind reusita in viata.

Perioada optima de invatare a abilitatilor emotionale, si deci de dezvoltare a inteligentei emotionale, este data chiar de primii ani din viata copilului nostru; astfel, perioada prescolaritatii este esentiala, deoarece atunci invata copiii vocabularul emotiilor, asocierea dintre emotii si contextele de viata, exprimarea faciala a emotiilor (de pilda, invata sa decodifice o frunte incruntata ca fiind semn de ingrijorare sau suparare, un zambet ca semn al bucuriei etc.), modalitati de reactie la emotiile celor din jur.
Parintii sunt primii care contribuie la dezvoltarea abilitatilor emotionale ale copiilor, prin exprimarea propriilor emotii in familie, prin reactiile si raspunsul comportamental la emotiile copilului si prin crearea de contexte in care se vorbeste despre emotii. De exemplu, un parinte care ridica tonul atunci cand este nemultumit de ceva, il va invata pe copil (prin modelare comportamentala) sa ridice tonul in prima situatie mai dificila; intr-o familie in care nu se vorbeste deschis depre emotii si nimeni nu arata ceea ce simte, copilul invata ca a-ti exprima emotiile si a vorbi despre ele este neadecvat sau chiar semn de slabiciune.